„A fost un om bun… doar că n-a fost să fie.”
„Nu ne-am potrivit, dar nu pot vorbi urât despre el.”
„A greșit, dar fiecare are partea lui de vină.”
Ai auzit sau ai spus asta?
E un discurs elegant, matur… dar uneori, e un scut.
Pentru că uneori nu-l aperi pe el. Te aperi pe tine. De rușine, de durere, de întrebări. De frica de a părea slabă.
Când loialitatea devine apărare
Unele femei, mai ales cele care au fost loiale într-o relație toxică sau dureroasă, aleg după divorț să-l protejeze pe fostul partener:
-
să nu „pară slabe” în ochii celorlalți;
-
să nu fie compătimite;
-
să nu recunoască cât au suferit;
-
să nu-și piardă imaginea de „femeie puternică, care iartă tot”.
Dar în spatele acestei eleganțe poate fi o rană netratată. Iar loialitatea de după divorț devine o formă de autosabotaj.
Ce spune legea?
Dacă în timpul căsniciei au existat abuzuri, manipulare, neglijență sau constrângeri, acestea trebuie cunoscute în procesul de partaj sau în cazuri legate de autoritatea părintească.
Apărarea fostului, doar din loialitate sau rușine, poate afecta:
-
împărțirea bunurilor;
-
stabilirea custodiei;
-
valoarea despăgubirilor;
-
încrederea în mărturiile tale.
A spune adevărul nu e slăbiciune. E asumare. Iar dreptatea nu se face cu jumătăți de adevăr.
Ce simte un partener nou când te aude apărând un om care te-a rănit?
-
confuzie: „Dacă l-a rănit, de ce îl apără?”
-
nesiguranță: „Ce e real din ce spune?”
-
îndoială: „Poate încă îl iubește.”
Un bărbat sincer nu vrea să te vadă vorbind urât. Dar nici să te vadă mințindu-te. O relație matură începe cu onestitate. Inclusiv față de trecut.
Desenul neurografic – ce parte din tine încă îl apără?
Într-un desen cu tema „Ce încă îl justifică pe fostul meu soț?”, o clientă a desenat un mic cerc, izolat, dar bine conturat.
A zis: „Asta sunt eu când spun că a avut motive, că n-a știut mai bine, că și eu l-am provocat.”
Liniile au arătat că acel cerc era… singur.
Înconjurat de frică. De vină. De durere nerostită.
La final, a spus: „Poate că l-am apărat… ca să nu recunosc că am fost slabă. Dar acum știu: a spune adevărul nu mă face slabă. Mă face liberă.”
Concluzie: Îl aperi pe el… sau pe tine?
După divorț, nu ai nicio datorie de imagine. Nu trebuie să justifici pe nimeni.
Ai dreptul să spui ce s-a întâmplat.
Să fii sinceră. Să fii umană.
Și, mai ales, să nu-ți mai aperi rănile cu vorbele altuia.
Dacă simți că încă îți aperi trecutul ca pe o fortăreață, vino la o sesiune.
Putem lucra împreună pe un desen neurografic cu tema:
„Îmi spun adevărul. Și mă iert că am tăcut.”
Spune-mi dacă îl salvez și îmi dai tu apoi startul pentru articolul 10.