Cum Asigurăm Echitatea și Accesibilitatea persoanelor cu parapareză spastică în procesele de partaj post-divorț?

Partaj. Drepturile persoanelor cu parapareză spastică.

În procesele de partaj al bunurilor comune (cum sunt cele de după divorț), protecția persoanelor vulnerabile – cum ar fi cele cu dizabilități – este de o importanță majoră. Legea recunoaște că persoanele cu handicap se bucură de protecție specială din partea statului (Art. 50 – Protecţia persoanelor cu handicap – Constituția României), iar acest principiu trebuie reflectat și în hotărârile judecătorești privind împărțirea bunurilor.

În mod concret, putem imagina cazul unui apartament situat la etajul 3 într-un bloc prevăzut cu lift, deținut în comun de doi foști soți. Acest apartament este disputat la partaj, însă unul dintre foștii soți suferă de o dizabilitate gravă (parapareză spastică, cunoscută și ca maladia Little). O astfel de situație exemplifică necesitatea unei abordări sensibile și echitabile: instanța trebuie să decidă cui să atribuie apartamentul ținând cont nu doar de cotele părți, ci și de nevoile speciale ale soțului cu dizabilități, pentru a-i asigura acestuia dreptul la o viață demnă și accesibilă.

Partaj. Argumente juridice în favoarea pârâtului

Pentru a susține atribuirea locuinței către pârâtul cu dizabilitate, se pot invoca o serie de argumente legale, atât din legislația națională, cât și din documente internaționale la care România este parte:

• Constituția României – Art. 50 (Protecția persoanelor cu handicap): Legea fundamentală garantează persoanelor cu handicap o protecție specială din partea statului (Art. 50 – Protecţia persoanelor cu handicap – Constituția României). Acest articol impune autorităților (inclusiv instanțelor judecătorești) să acorde o grijă deosebită persoanelor cu dizabilități și să asigure egalitatea șanselor pentru participarea lor efectivă în viața comunității. În contextul partajului, acest principiu constituțional înseamnă că pârâtul cu handicap grav are dreptul de a fi tratat cu prioritate și în mod echitabil, ținând cont de situația sa specială. 
• Codul Civil – Principiul echității în partaj: Partajul bunurilor comune nu se rezumă la o simplă împărțire matematică, ci trebuie realizat cu respectarea echității și a situației fiecărei părți. Codul civil și Codul de procedură civilă prevăd că, la formarea și atribuirea loturilor, instanța ține seama de mai mulți factori relevanți, precum mărimea cotelor, natura bunurilor, dar și domiciliul și ocupația părților (Art. 988. Criteriile partajului – Legal Land). Acest din urmă criteriu permite judecătorului să ia în considerare faptul că pârâtul este o persoană cu mobilitate redusă, pentru care apartamentul în litigiu reprezintă poate singura opțiune locativă adecvată. În plus, practica judiciară arată că partajul presupune atribuirea locuinței soțului “cel mai îndreptățit” dintre cei doi (partaj – Răspunsuri Avocatnet.ro).

În cazul nostru, îndreptățirea pârâtului decurge tocmai din dizabilitatea sa gravă și dependența de un mediu accesibil. De asemenea, instanțele iau în calcul și contribuția fiecărui soț la dobandirea bunului ori la îmbunătățirile aduse, dar aceste aspecte financiare nu sunt exclusive – se ține cont și de factori precum cui i-a fost încredințat minorul după divorț (dacă există copii) sau alte situații speciale (partaj – Răspunsuri Avocatnet.ro). Prin analogie, o dizabilitate severă constituie un factor cel puțin la fel de important, ce trebuie ponderat la fel ca și custodia unui minor, în spiritul echității.

• Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CRPD): România a ratificat Convenția ONU care garantează drepturile fundamentale ale persoanelor cu dizabilități, inclusiv dreptul acestora la un nivel de trai adecvat și la protecție socială. În mod specific, Convenția afirmă angajamentul statelor de a asigura accesul persoanelor cu dizabilități la locuințe adecvate nevoilor lor specifice ().

Conform standardelor internaționale, “locuința adecvată” pentru o persoană cu handicap înseamnă o locuință adaptată necesităților individuale, de exemplu accesibilă fizic (fără bariere arhitecturale), situată astfel încât persoana să poată avea acces la serviciile de care are nevoie și să își desfășoare activitățile zilnice în mod normal (). Aplicând aceste principii în dreptul intern, rezultă că atribuirea apartamentului cu lift pârâtului ar reprezenta tocmai respectarea dreptului acestuia la o locuință adecvată, care să îi permită o viață independentă și demnă, conform Convenției.

• Alte reglementări naționale privind protecția persoanelor cu dizabilități: Pe plan intern, există legi speciale menite să sprijine persoanele cu handicap grav în ceea ce privește accesul la locuință. De exemplu, Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede că adulții cu handicap grav beneficiază de anumite facilități legate de spațiul locativ – de la posibilitatea acordării unei camere de locuit în plus față de normele obișnuite, până la scutirea de la plata chiriei pentru locuințele deținute de stat sau autorități locale folosite de aceștia (Drepturile persoanelor cu handicap | Avocat Bucuresti).

Chiar dacă în cazul de față discutăm despre o locuință proprietate privată comună, spiritul legii 448/2006 este relevant: statul recunoaște că persoanele cu dizabilități au nevoie de spațiu locativ suplimentar și adaptat și încearcă să îi protejeze de pierderea locuinței. În egală măsură, Codul civil consacră obligația de a respecta buna-credință și echitatea în executarea drepturilor civile (inclusiv la partaj), ceea ce înseamnă că soluția juridică trebuie să țină cont de situația particulară a părților, evitând un rezultat vădit inechitabil pentru partea vulnerabilă.

Jurisprudență relevantă la partaj bunuri comune în cazul persoanelor cu dizabilități

Atât instanțele din România, cât și cele internaționale au avut ocazia să sublinieze necesitatea protejării drepturilor persoanelor cu dizabilități în cazuri similare. În dreptul intern, practica judiciară tinde să favorizeze atribuirea locuinței comune către soțul aflat în situație mai dificilă sau cu responsabilități speciale (cum ar fi creșterea copiilor minori ori o stare de sănătate precară). S-a afirmat adesea că “partajul presupune atribuirea locuinței celui mai îndreptățit dintre foștii soți” (partaj – Răspunsuri Avocatnet.ro), iar dizabilitatea gravă reprezintă un motiv temeinic de a considera pârâtul ca fiind cel îndreptățit la apartament, dat fiind interesul său vital de a avea un mediu adaptat.

Pe plan internațional, o hotărâre de referință este cauza Guberina c. Croația (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2016). Deși speța nu privea direct un partaj, ci un tratament fiscal discriminatoriu, principiile stabilite sunt aplicabile: Curtea a arătat că persoanele cu dizabilități (și familiile acestora) constituie un grup deosebit de vulnerabil, ce impune o atenție sporită din partea autorităților (Guberina and Gherghina: the two sides of the Court’s disability jurisprudence – Strasbourg Observers).

În acel caz, un tată cu un copil grav handicapat a fost refuzat de autorități la scutirea unei taxe pentru o locuință nouă adaptată, pe motiv că locuința anterioară “îi satisfacea nevoile de bază”. Curtea Europeană a constatat însă că vechiul apartament, situat la etaj superior într-o clădire inaccesibilă (fără lift), nu corespundea nevoilor reale ale copilului cu dizabilități, chiar dacă îndeplinea formal criteriile de “infrastructură de bază” (Guberina and Gherghina: the two sides of the Court’s disability jurisprudence – Strasbourg Observers) (Guberina and Gherghina: the two sides of the Court’s disability jurisprudence – Strasbourg Observers).

Accesibilitatea locuinței a fost recunoscută ca având un rol esențial în viața persoanei cu handicap, permițându-i dezvoltarea personală și participarea la viața comunității (Guberina and Gherghina: the two sides of the Court’s disability jurisprudence – Strasbourg Observers). Prin urmare, Curtea a subliniat că autoritățile (inclusiv instanțele) trebuie să evite formalismul și să țină cont de circumstanțele particulare ale persoanelor cu dizabilități, altminteri existând riscul unui tratament discriminatoriu. Prin analogie, într-un proces de partaj, a nu ține cont de handicapul grav al uneia dintre părți ar echivala cu ignorarea unei vulnerabilități protejate și ar putea reprezenta o încălcare a principiului nediscriminării și a dreptului la viață privată și de familie (art. 14 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

De asemenea, jurisprudența românească conține spețe în care instanțele au favorizat menținerea în locuința familiei a soțului aflat într-o situație fragilă. Chiar dacă fiecare caz se judecă pe propriile circumstanțe, există un curent de interpretare potrivit căruia echitatea și interesul superior al părții vulnerabile pot prevala asupra regulilor stricte de contribuție procentuală. Instanțele caută să evite soluțiile care ar lăsa o persoană cu dizabilități fără un adăpost adecvat, mai ales atunci când cealaltă parte are posibilitatea obiectivă de a-și găsi o altă locuință (de exemplu, are resurse financiare sau alte proprietăți disponibile). În fond, justiția presupune nu doar aplicarea mecanică a legii, ci și asigurarea unui rezultat moralmente corect, iar această abordare este confirmată de exemple din practica judiciară internă și europeană.

Nevoile medicale ale pârâtului și implicațiile asupra locuirii. 

Parapareza spastică de tipul maladiei Little este o afecțiune neurologică severă, care se manifestă prin paralizia parțială a membrelor inferioare, însoțită de spasticitate (creșterea tonusului muscular) și spasme involuntare (Paraplegia (Paralizia membrelor inferioare/ Paralizia de la brâu în jos ): Cauze, simptome, diagnosticare, tratament | MedLife). Cu alte cuvinte, pârâtul se confruntă cu o limitare majoră a capacității de mers și de a urca scări, necesitând adesea utilizarea unui scaun cu rotile sau cel puțin a unor dispozitive ajutătoare (cadru de mers, cârje, orteze). Boala Little este o formă de paralizie cerebrală care afectează în principal mersul: mușchii picioarelor sunt rigizi, apar probleme de echilibru și coordonare, iar oboseala se instalează rapid. De multe ori, acești pacienți au nevoie de asistență pentru activități zilnice și au risc sporit de accidentare dacă mediul înconjurător nu este adaptat.

Necesitatea unei locuințe accesibile devine astfel o cerință medicală și funcțională de prim ordin. Un apartament situat la etaj intermediar într-un bloc prevăzut cu ascensor (cum este cel din speța noastră) reprezintă un mediu mult mai potrivit pentru o persoană cu parapareză spastică decât, de exemplu, o casă la curte unde ar trebui să urce trepte sau un bloc fără lift. Prezența liftului facilitează ieșirea pârâtului din casă pentru a merge la tratamente, la medic sau pentru integrarea sa socială (orice deplasare fără lift ar fi aproape imposibilă, dat fiind că urcatul coborâtul scărilor cu parapareză severă poate necesita eforturi extreme sau chiar prezintă pericol de cădere).

De asemenea, amenajarea interioară a apartamentului este un aspect de avut în vedere: pârâtul are nevoie de o baie accesibilă (dotată eventual cu bare de sprijin, duș fără cadă înaltă, suficient spațiu pentru manevrarea unui scaun rulant sau a unei cadre de mers), de uși suficient de late pentru a permite trecerea unui fotoliu rulant și de suprafețe fără obstacole majore. Apartamentul în cauză poate fi deja adaptat sau adaptabil acestor nevoi, pe când dacă ar fi nevoit să se mute în altă parte, pârâtul ar întâmpina dificultăți și costuri considerabile pentru a-și amenaja noua locuință conform cerințelor dizabilității sale.

Din perspectiva recomandărilor medicale și de recuperare, menținerea persoanei cu parapareză spastică într-un mediu familiar și sigur este benefică. Orice schimbare majoră de mediu (precum mutarea forțată într-o altă locuință mai puțin accesibilă) poate duce la regrese în mobilitate și autonomie. Kinetoterapeuții pun accent pe exersarea mersului în condiții cât mai previzibile și adaptate, ceea ce înseamnă că locuința trebuie să fie un spațiu unde pacientul se poate deplasa cu efort minim și fără riscuri suplimentare (pardoseli plane, fără praguri înalte, holuri largi etc.).

Evitarea scărilor este adesea menționată în ghidurile de reabilitare pentru paraplegie, deoarece urcatul treptelor pune o presiune enormă asupra mușchilor spastici și articulațiilor, putând cauza dureri sau spasticitate accentuată. Un lift funcțional elimină acest obstacol și asigură libertate de mișcare rezonabilă. În plus, apropierea de facilități (magazin, transport public adaptat, policlinică) este un alt aspect: o persoană cu dizabilitate locomotorie severă depinde mult de existența unor servicii în proximitatea locuinței sau de accesul rapid la acestea. Apartamentul disputat, fiind deja locuința familiei, probabil îndeplinește aceste condiții sau cel puțin pârâtul este obișnuit cu zona și și-a organizat viața în jurul acestei locuințe (medic de familie aproape, vecini care îl pot ajuta la nevoie etc.).

Prin urmare, implicațiile medicale asupra locuirii sunt clare: pentru pârât, a i se atribui acest apartament nu este un capriciu, ci o necesitate obiectivă derivată din starea sa de sănătate. Locuința nu este un simplu bun material, ci suportul unei vieți cât mai normale posibil pentru o persoană cu mobilitate redusă. Mutarea sa într-un mediu nepotrivit i-ar agrava marginalizarea și i-ar putea periclita chiar și starea fizică (dacă ar fi constrâns, de pildă, să locuiască într-un imobil fără facilități de acces, ar putea ajunge izolat la domiciliu). Din contră, menținerea într-o locuință accesibilă este echivalentul unei “terapii” sociale permanente, permițându-i pârâtului să își păstreze autonomia rămasă și demnitatea.

Partaj persoane cu parapareză spastică. Combaterea contraargumentelor

În astfel de procese, cealaltă parte (reclamantul) ar putea invoca anumite contraargumente – de exemplu, faptul că contribuția financiară la achiziționarea apartamentului sau plata ratelor a fost majoritar în sarcina sa, sau că principiul egalității cotelor ar justifica vânzarea imobilului și împărțirea banilor. Iată de ce aceste contraargumente nu ar trebui să prevaleze în fața situației speciale a pârâtului:

Contribuția financiară nu este factorul decisiv în atribuirea locuinței. Desigur, instanța ia în considerare aportul fiecărui soț la dobândirea bunului comun. Însă, așa cum arătam, legea nu impune o soluție automată proporțională cu cotele de contribuție, ci lasă loc pentru aprecierea echitabilă a împrejurărilor (Art. 988. Criteriile partajului – Legal Land). Chiar și în absența unei dizabilități, atribuirea unui bun în lotul unuia dintre coproprietari se face adesea ținând cont de utilitatea și necesitatea acelui bun pentru fiecare.  

De exemplu, dacă unul dintre soți a investit mai mult în îmbunătățirea apartamentului sau dacă acolo urmează să locuiască copiii minori cu unul dintre părinți, instanța poate să atribuie aceluia locuința, obligându-l să plătească o sumă de bani (sultă) către celălalt soț pentru acoperirea diferenței. Analog, în cazul de față, valoarea de întrebuințare a apartamentului pentru pârâtul cu handicap este mult mai mare decât pentru reclamant. Reclamantul – care nu are asemenea nevoi speciale – poate folosi banii obținuți pe cota sa parte pentru a-și procura o altă locuință comparabilă, pe când pârâtul nu își poate “cumpăra” cu ușurință un mediu accesibil, dat fiind că locuințele adaptate dizabilităților sunt rare, costisitoare și presupun un proces complex de reamenajare. Echitatea înseamnă a trata diferențiat situațiile diferite; aici, o împărțeală strict contabilă (de tipul „tu ai plătit X%, deci primești contravaloarea X%”) ar fi nedreaptă, deoarece ignoră impactul real al soluției asupra vieții pârâtului.

Necesitățile obiective ale pârâtului primează asupra principiului dispoziției de bunuri. Reclamantul ar putea susține că are dreptul să obțină jumătate din valoarea bunului și că, dacă pârâtul nu își poate permite plata sultei, atunci apartamentul ar trebui vândut și banii împărțiți. Totuși, instanțele au mecanisme prin care pot proteja partea vulnerabilă și evita o astfel de situație drastică. 

De exemplu, se poate stabili plata eșalonată a sultei sau compensarea ei în alt mod, astfel încât pârâtul să nu piardă locuința. De altfel, legislația permite chiar atribuirea provizorie a bunului către unul dintre copărtași în cursul procesului, dacă împărțeala în natură este preferabilă și cerută de unul dintre ei (Art. 989. Atribuirea provizorie – Legal Land).

Interesul superior al persoanei vulnerabile

Interesul superior al persoanei vulnerabile – noțiune împrumutată din protecția minorilor, dar aplicabilă prin analogie și aici – dictează că soluția trebuie să fie una care să nu lase pârâtul într-o situație ruinătoare sau periculoasă pentru existența sa. Reclamantul poate găsi soluții alternative (chirie sau alt spațiu de locuit) mult mai ușor decât pârâtul. A invoca doar dreptul de proprietate și contribuția bănească, fără a ține cont de faptul că pentru pârât acel apartament este unic ca utilitate, echivalează cu o viziune îngustă și formalistă a dreptului. Or, rolul justiției este să concilieze drepturile părților într-o manieră proporțională și umană. În balanță, inconveniența reclamantului (care ar primi o compensație financiară în locul casei) este mult mai mică decât prejudiciul pe care l-ar suferi pârâtul dacă ar pierde accesul la o locuință adecvată dizabilității sale.

Jurisprudența și protecția persoanelor vulnerabile. Un alt posibil contraargument ar fi acela că legea nu prevede expres un privilegiu pentru persoana cu handicap la partaj, deci instanța nu ar avea temei legal să “favorizeze” pârâtul. Acest argument ignoră însă interpretarea evolutivă și integrată a legii. Prin ratificarea convențiilor internaționale (precum Convenția ONU privind dizabilitatea) și prin prevederile constituționale interne, principiul egalității în fața legii nu înseamnă tratarea identică a unor situații inegale, ci dimpotrivă, acordarea de măsuri protective suplimentare acolo unde este necesar (Guberina and Gherghina: the two sides of the Court’s disability jurisprudence – Strasbourg Observers).

Persoanele cu dizabilități au dreptul la acomodare rezonabilă și la șanse reale, nu teoretice, de a se bucura de drepturile lor. Instanțele, ca parte a statului, au obligația de a asigura acest cadru nediscriminatoriu. Atribuind apartamentul pârâtului, instanța nu îi face acestuia un favor nemeritat, ci își îndeplinește obligația de a-l proteja conform legii speciale și generale. De altfel, soluții similare s-au dat și în spețe cu soți vârstnici sau bolnavi grav, tocmai pe considerentul că bunul imobil reprezenta pentru aceștia o necesitate vitală, în timp ce pentru cealaltă parte era doar o chestiune patrimonială. Umanitatea și echitatea nu sunt opționale în actul de justiție, ci sunt parte integrantă a acestuia.

Așadar, contraargumentele de ordin patrimonial sau formal trebuie privite în perspectiva mai largă a drepturilor omului și a demnității persoanei. Instanța are suficiente temeiuri legale să treacă peste rigiditatea aparentă a regulilor de partaj, pentru a da prevalență substanței dreptății în defavoarea unei egalități aritmetice care, în fapt, ar genera inegalitate.

***

Cazul discutat evidențiază necesitatea unei abordări echitabile și profund umane în procesele de partaj atunci când printre copărtași se află persoane cu nevoi speciale. Soluția optimă – atribuirea locuinței în favoarea pârâtului cu parapareză spastică – decurge atât din litera, cât și din spiritul legii. Constituția României impune protecția persoanelor cu handicap (Art. 50 – Protecţia persoanelor cu handicap – Constituția României), iar normele civile permit adaptarea partajului la situațiile concrete ale părților (Art. 988. Criteriile partajului – Legal Land). Totodată, angajamentele internaționale ale statului român (precum Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități) reclamă asigurarea condițiilor pentru ca persoanele cu dizabilități să ducă o viață independentă și să aibă acces efectiv la o locuință adecvată ().

Atribuind apartamentul pârâtului, instanța ar da curs acestor principii, garantând în același timp reclamantului o compensație justă (sultă) pentru drepturile sale patrimoniale. O asemenea soluție echilibrată ar demonstra că sistemul judiciar valorizează viața și demnitatea omului mai presus de calculele financiare, fără însă a nedreptăți cealaltă parte. Protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități nu este doar o chestiune de politici publice, ci și o responsabilitate directă a judecătorilor atunci când pronunță hotărâri în cauze concrete.

În final, acest demers nu ar fi doar despre un apartament sau despre doi foști soți, ci despre un mesaj mai larg: acela că justiția socială și compasiunea pot și trebuie să coexiste cu rigoarea juridică. Un sistem de drept modern și european este acela care își apără cetățenii vulnerabili, asigurându-le șanse egale de trai și respectându-le nevoile speciale. Printr-o soluție justă în speța prezentată, s-ar confirma încă o dată că instanțele din România protejează interesul și drepturile celor mai vulnerabili membri ai societății, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă.

Bibliografie:

• Constituția României – Art. 50 (protecția persoanelor cu handicap) (Art. 50 – Protecţia persoanelor cu handicap – Constituția României)
• Codul de procedură civilă – Art. 988 (criteriile partajului) (Art. 988. Criteriile partajului – Legal Land)
• Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Drepturile persoanelor cu handicap | Avocat Bucuresti)
• Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, art. 19 și 28 (viață independentă și nivel de trai adecvat) ()
• Hotărârea CEDO în cauza Guberina c. Croația (2016) (Guberina and Gherghina: the two sides of the Court’s disability jurisprudence – Strasbourg Observers) (Guberina and Gherghina: the two sides of the Court’s disability jurisprudence – Strasbourg Observers)
• Articole de specialitate privind partajul și echitatea (Avocatnet, Avocatura ș.a.) (partaj – Răspunsuri Avocatnet.ro) (partaj – Răspunsuri Avocatnet.ro)
• Literatură medicală despre parapareza spastică (paralizia spastică Little) (Paraplegia (Paralizia membrelor inferioare/ Paralizia de la brâu în jos ): Cauze, simptome, diagnosticare, tratament | MedLife).