Într-o sală de judecată, doi foști soți stau față în față, așteptând ca instanța să decidă cine va păstra apartamentului comun. Pe de o parte este o femeie sănătoasă și independentă, pe de alta, un bărbat diagnosticat cu  o dizabilitate gravă care îi afectează profund mobilitatea. Fiecare susține că are dreptul la locuință.

Este oare just ca persoana cu dizabilitate să primească locuința comună, chiar dacă celălalt soț e perfect sănătos? Haideți să vedem mai jos principalele argumente invocate într-un astfel de caz, precum și răspunsurile juridice clare și corecte la fiecare dintre acestea.

1. Egalitatea în fața legii

Argument:
„Nu trebuie să fiu dezavantajată doar pentru că fostul meu soț are o dizabilitate. Suntem egali în fața legii!”

Contraargument:
Egalitatea în drepturi nu înseamnă ignorarea situațiilor speciale. Codul Civil (art. 988) prevede clar că trebuie să se țină seama și de nevoile speciale ale unuia dintre soți atunci când se atribuie locuința la partaj.

2. Am contribuit mai mult financiar

Argument:
„Am plătit mai mult decât fostul meu soț pentru acest apartament, deci mi se cuvine mai mult.”

Contraargument:
Legea nu privește doar contribuția financiară, ci și nevoile speciale. În cazul persoanelor cu dizabilități, necesitatea unei locuințe adaptate cântărește adesea mai mult decât banii investiți efectiv.

3. Pot întreține mai bine locuința

Argument:
„Dacă el rămâne acolo, apartamentul se va deteriora, fiindcă nu poate întreține corespunzător locuința.”

Contraargument:
Persoanele cu dizabilități pot avea limitări fizice, dar asta nu înseamnă că nu pot asigura întreținerea locuinței prin sprijin adaptat și servicii auxiliare. Acest argument este mai degrabă speculativ decât fundamentat juridic.

4. Există soluții alternative pentru el

Argument:
„Există locuințe sociale sau instituții specializate care îl pot găzdui.”

Contraargument:
Instanța nu poate obliga o persoană cu dizabilități să locuiască într-un mediu instituționalizat dacă aceasta are deja o locuință proprie, adaptată, care îi permite să trăiască decent și independent.

5. Și eu am nevoie de locuință decentă

Argument:
„Și eu trebuie să trăiesc undeva. Nu ar fi corect să renunț eu, fiindcă și eu am nevoi legitime.”

Contraargument:
Nevoia persoanei sănătoase poate fi rezolvată mult mai ușor decât cea a persoanei cu dizabilități, pentru care mutarea în altă locuință neadaptată poate afecta grav sănătarea și autonomia acesteia.

6. Nu trebuie să suport eu dizabilitatea lui

Argument:
„Nu e responsabilitatea mea să suport consecințele dizabilității fostului soț.”

Contraargument:
Nu este vorba despre o obligație personală, ci despre respectarea principiului solidarității umane, consfințit juridic în legile speciale (Convenția ONU privind persoanele cu dizabilități). Instanțele țin cont de acest principiu umanitar.

7. Dreptul meu la proprietate e garantat de lege

Argument:
„Legea garantează dreptul meu de proprietate, indiferent de starea fostului meu soț.”

Contraargument:
Legea garantează dreptul la proprietate ambilor soți în mod egal, dar la partaj, judecătorul este obligat să ia în considerare prioritar situația specială a persoanei vulnerabile (art. 988 alin. 2 Cod Civil).

8. Dizabilitatea singură nu e motiv suficient

Argument:
„Simpla existență a unei dizabilități nu justifică atribuirea preferențială a locuinței.”

Contraargument:
Nu este vorba despre dizabilitate în sine, ci despre consecințele acesteia: nevoia reală și dovedită de a avea acces permanent la o locuință adaptată. Astfel, dizabilitatea devine criteriul decisiv și legal întemeiat.

9. Nu am nicio obligație morală

Argument:
„Din punct de vedere moral, nu trebuie să renunț la ce mi se cuvine doar din compasiune.”

Contraargument:
Instanța judecătorească nu operează pe criterii strict morale, ci pe baza principiilor juridice clare și a drepturilor fundamentale ale persoanei vulnerabile. Drepturile persoanei cu dizabilități sunt protejate explicit de lege.

10. Ar fi nedrept față de mine

Argument:
„M-aș simți nedreptățită dacă fostul meu soț ar primi apartamentul din simplul motiv că are dizabilitate.”

Contraargument:
Nu este o nedreptate, ci aplicarea principiului echității. Legislația urmărește să asigure protecția specială a persoanei aflate în dificultate reală, pentru a-i garanta accesul efectiv la drepturi fundamentale precum cel la locuință și demnitate.

De ce persoana cu dizabilitate are șanse mari să primească locuința?

Chiar dacă poate părea complicat și sensibil emoțional, atribuirea locuinței la partaj unei persoane cu dizabilități este în deplină concordanță cu principiile dreptului civil, Codul Civil, dar și cu legislația internațională privind drepturile persoanelor vulnerabile.

Instanțele nu fac favoruri. Ele doar aplică principiul solidarității și echității prevăzute de lege. Astfel, persoana cu dizabilități primește adesea prioritate tocmai pentru că, fără această protecție juridică, drepturile sale fundamentale ar fi puse în pericol.

Atribuirea locuinței la partaj către persoana cu dizabilități – drept sau nedreptate?

Într-o sală de judecată, doi foști soți stau față în față, așteptând decizia instanței privind atribuirea apartamentului comun. De o parte, o femeie sănătoasă și independentă, iar de cealaltă parte, un bărbat cu parapareză spastică, o dizabilitate care îi afectează profund mobilitatea. Ambii pretind dreptul de a locui în apartamentul comun.

Este corect ca persoana cu dizabilitate să aibă prioritate în obținerea locuinței comune după divorț? Vom analiza argumentele des întâlnite în astfel de cazuri, însoțite de răspunsuri juridice clare și ușor de înțeles.

1. Egalitatea în fața legii

Argument:
„Suntem egali în fața legii. Dizabilitatea nu trebuie să fie un criteriu de preferință.”

Contraargument:
Egalitatea nu exclude considerarea nevoilor speciale. Codul Civil (art. 988) impune instanței să analizeze prioritar situațiile speciale ale persoanei vulnerabile.

2. Contribuția financiară

Argument:
„Am contribuit financiar mai mult la cumpărarea apartamentului decât fostul soț.”

Contraargument:
Instanța nu se bazează exclusiv pe contribuția financiară. În cazul persoanelor cu dizabilități, nevoile speciale cântăresc adesea mai mult decât investiția financiară.

3. Întreținerea locuinței

Argument:
„Pot întreține apartamentul mai bine decât fostul soț din cauza dizabilității acestuia.”

Contraargument:
Dizabilitatea fizică nu implică incapacitatea totală de a îngriji locuința. Sprijinul adaptat sau servicii specializate pot rezolva această situație.

4. Existența soluțiilor alternative

Argument:
„Există instituții specializate sau locuințe sociale disponibile pentru fostul soț.”

Contraargument:
Instanța trebuie să respecte dreptul persoanei cu dizabilități de a trăi independent și demn, fără a o obliga să accepte soluții instituționale inferioare locuinței proprii adaptate.

5. Nevoi legitime personale

Argument:
„Și eu am nevoie de o locuință decentă, la fel ca și fostul soț.”

Contraargument:
Nevoia persoanei sănătoase poate fi rezolvată mult mai simplu decât cea a persoanei cu dizabilități, pentru care adaptarea la o nouă locuință ar fi extrem de dificilă sau imposibilă.

6. Lipsa obligației morale

Argument:
„Nu trebuie să suport eu consecințele dizabilității fostului soț.”

Contraargument:
Este vorba despre o obligație juridică bazată pe principii de solidaritate și protecție specială, stabilite clar de lege (Convenția ONU privind persoanele cu dizabilități și Codul Civil).

7. Garantarea proprietății private

Argument:
„Dreptul meu la proprietate este garantat și trebuie respectat.”

Contraargument:
Dreptul la proprietate al ambilor soți este egal. Totuși, la partaj se acordă prioritate persoanei cu dizabilități conform art. 988 Cod Civil, pentru a-i asigura dreptul la o viață decentă.

8. Dizabilitatea – criteriu insuficient

Argument:
„Doar faptul că are o dizabilitate nu înseamnă că automat primește apartamentul.”

Contraargument:
Nu simpla dizabilitate, ci consecințele reale și concrete ale acesteia justifică prioritatea atribuirii locuinței la partaj.

9. Sentimentul nedreptății

Argument:
„Ar fi profund nedrept să pierd apartamentul doar din cauza problemelor medicale ale fostului soț.”

Contraargument:
Nu este o nedreptate, ci aplicarea principiului echității și solidarității sociale, consfințit legal, menit să protejeze persoanele vulnerabile în mod concret și echilibrat.

10. Riscul deteriorării locuinței

Argument:
„Locuința se poate deteriora dacă rămâne în grija unei persoane cu dizabilitate severă.”

Contraargument:
Instanța nu poate admite un risc ipotetic fără probe concrete. În practică, persoanele cu dizabilități beneficiază de sprijin și pot menține locuința în condiții bune.

De ce primește locuința persoana cu dizabilități?

Instanța nu oferă privilegii speciale persoanelor cu dizabilități, ci recunoaște realitatea juridică și umană: nevoile speciale prevalează în mod just. Atribuirea preferențială a locuinței persoanei cu dizabilități nu este o nedreptate, ci un mod corect prin care legea asigură protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor vulnerabile.